bunului meu prieten Eduard Antonian

Eu sunt mustangul stepelor divine
și coama-n vânt mi-o port ca pe o ninsoare,
eu galopez prin visul neînceputelor fecioare,
pe mine mă nechează doar mânzele virgine.

Pe mine toamna mă cere, să fiu doar al ei
și ploaia mă vrea, și mă plânge...
Dar cum să fiu amantul ploii? Când prin sânge
îmi curge focul și din ochi îmi scapără scântei.

Eu sunt cel neatins de ham și fier,
eu sub poveri, nu-mi încovoi spinarea,
la drum purced doar când simt chemarea
în trupul meu de vânt și cer.

Pe la răscruci eu nu voi da cu banul,
căci însuși drumul îmi plânge sub copită,
iar clipa cea mai tristă îmi pare fericită...
Credeți-mă vă rog!Eu sunt Edy Armeanul.