uneori poeții se termină
poate e iarna prea lungă și atunci îi punem pe foc
sub nucul dezrădăcinat ce arde mocnit
ștergem cu spirt
scândura uscată a coșciugului pe care actorii se reproduc
în picioare

o femeie desfăcută e un compas
între două brațe articulate dragostea joacă rolul de limbă
grafitul e neutru
trasează și schimbă
linia imaginară a capului de urmat

eu duc o tavă în culise
- îngurgitați-mă acesta e fluviul sângelui meu fără carne
se va trezi cerberul – doarme –
cu botul pe pragul ieșirii de incendiu

asfințitul își expune boala de piele
roz-violaceu
cu oiștea carului mare răsturnată ca o labă de gâscă
dar astfel de gingii nu mușcă
decât în filmul cu pantera roz

se vor cruci sisteme de pomană
ceva de-ale gurii
ceva de-mbrăcat
din șapte-n șapte ani din ce se scrie un nou joc de cărți
va fi inventat
cu biblia pe post de mână moartă

setea scade numai în acela care este băut
ceilalți sunt altceva
nod în gât
sau amânare
duce-mă-ți așadar
la gură ca pe un pahar

nu vă îngrijorați sunt deprins a mă îndepărta singur

pas