Credeam în tine până ieri,
Credeam până și-n mine;
Puteam să zbor până la cer,
Puteam orice cu tine!

Credeam că viața are sens,
Vedeam o logică în toate,
Până și clipele de insucces
Credeam că au dreptate.

Singură sunt eu acum,
Singură, deși cu prieteni.
Totu-mi pare scrum și fum,
Nimic nu mai e verde.

Simt cum în beznă mă scufund
Și nu mai văd scăpare...
Unde ești? Nu te aud,
Deși tu-mi dai chemare.

Totu-n mine este stins;
Nimic nu-mi dă speranță;
O nepăsare m-a cuprins
Ce m-a desprins de viață.

Tu erai viața ce-o aveam
Și erai totul pentru mine,
Iar în moarte eu vedeam
Doar o cale către tine.

Însă nu mai e așa!
Eu pe tine te-am trădat
Iar tu ai început a mă lăsa
Singură... treptat, treptat.

Viața acum îmi este chin
Și sufăr în tăcere...
De vină-i propriul meu venin
Ce mă umple de durere.

Parc-abia aștept să mor,
Să scap de chin odată!
Să mă cufund adânc în somn,
Dar nu știu ce mă așteaptă...

Înainte bănuiam că moartea
E o viață mai intensă...
Acum nu mai cred așa,
Dar sper că e o comă, însă.

O comă-n care nu mai doare
Nimic din ce mă doare-acum,
Dar, de mă-nșel eu, oare...
Tu-mi vei apărea în drum?

Vei fi acolo să mă iei,
Să-mi ierți păcatele,
Să uiți că ți-am greșit... mai vrei?
Sau-mi vei întoarce spatele...

Nici nu mai știu ce cred...
Tu ești, ori ești o farsă?
Spre tine iarăși să asced,
Sau să rămân o ștearsă?

Aș vrea să mor acum de s-ar putea,
Dar înainte de asta,
Aș vrea ,totuși, să știu ceva:
Tu mai exiști, ori ba?