DARUL

Cred, Doamne, că într-o biserică, în centru,
În noaptea de Crăciun, un brad ai pus –
Cu daruri nemaiîntâlnite, pentru
Toți oamenii, ce sunt, vor fi, și nu-s –

Și toți intrau pe rând ca să primească,
Și toți doreau, dar nu vedeau nimic –
Decât un brad și-o stea Dumnezeiască,
Și-un Moș Crăciun, care li-era bunic –

Ai fost cuminte? întreba bătrânul –
Am fost cuminte! răspundeau ei, blând–
Și Moșul, Universul da la unul,
Apoi la alții, binecuvântând–

Și toți plecau cu Universu-n brațe,
Cu stele, sori, planete, galaxii,
Veneau ca robi, și plecau Regi, pe viață,
Cu-atâtea Universuri, jucării –

Cât vom trăi? Îl întrebau pe Moșul –
Și după Univers, ce ne mai dai?
Și Moșu-și netezea veșmântul roșu,
Și le spunea: De-ați cere voi un Rai!

Și darul lor creștea, creștea, într-una,
Și ei creșteau, creșteau, nemăsurat,
Că peste-un an, de Moș, spuneau toți una:
Mai dă-ne Universuri, Moș ciudat!

Și Moș Crăciun le împărțea într-una,
Alt Univers, la fiecare ins,
Și peste-un an, de Moș, spuneau toți una:
Nu avem loc, de noi, în Necuprins!

Cât vom trăi? Îl întrebau pe Moșul –
Și după Univers, ce ne mai dai?
Și Moșu-și netezea veșmântul roșu,
Și le spunea: De-ați cere voi un Rai!

Așa, de-o veșnicie se împarte
Acelasi dar, dorit, de Moș Crăciun,
Doar singur, Raiul, darul fără moarte,
Sub brad așteaptă suflet de om bun -

Împarte Moș Crăciun atâtea haruri,
Atâtea infinituri de cules,
Dar darul Creatorului, din daruri,
Este un singur Rai, in Univers!

Puțini îl cer, puțini îi știu dulceața,
Puțini, cărarea strâmtă către stele,
E darul ce se face dar, cu viața –
Cred, Doamne!-Ajută necredinței mele!

7 decembrie 2007