râul e larg
e mare
e adânc
nasc ancore să îmi leg sufletul pe mal
în nisip
să nu înec inima

țin ancorele în brațe
agățată de brațele ancorelor

abia acum știu ce e plânsul, când pamântul ți-a împământenit carnea, tată
când m-ai iubit, nu m-ai iubit, iubitule

întorc lacrimile în sus pe obraz
în ochi
reabsorb apa

râul e puternic
am îndiguit râul
i-am construit porțile de fier
și apoi am oprit mâinile-ochii-cuvintele-buzele
să nu mai deschidă vreodată ce era de închis
fiindca m-ar strivi revărsarea
m-aș pierde
în apele ce ar inunda
dintre coastele mele