m-am pomenit că dau alte semnificații și sensuri
că găsesc alte genuri proxime și alte diferențe specifice pentru actul meu de lașitate intrinsecă
convertirea la poezia zisă postmodernă
la literatura zisă postmodernă

de fapt nu cred că vă spun nimic nou
fiecare act de lașitate de oricine ar fi făcut el este unul intrinsec
lașul este cel mai viteaz dintre viteji cel mai brav dintre bravi
chiar dacă aceste cuvinte sunt pleonastice
lăsați lașul din mine să se bucure de găselnița lui neroadă
dar e momentul să vă expun în ce constă lașitatea mea

lașitatea mea constă în
hai lăsa-ți-o încolo de treabă
ce voi chiar vă uitați în gura mea
nu vedeți că de fapt blăjmăjesc cuvintele ca pe legumele putrede
chiar credeți că o să iasă ceva din această autodemascare
chiar credeți că voi avea curajul până la capăt
să spun cum m-am convertit
la ceea ce voi numiți poezie postmodernă

mai întâi a fost dezgustul după pierderea acelui paradis pierdut al cuvintelor
care încă mai aveau o anumită muzicalitate atunci când alcătuiai o înșiruire
apoi furia față de toți cei care credeau cu toată lipsa de substanță
că ei și numai ei dețin leacul universal care face din cuvinte orice ar dori ei
de ce nu un imens gol
în al treilea rând a fost indiferența față de ceea ce o mână a scris pe acel zid antic
mene tekel fares

când mi-am dat seama că poezie postmodernă înseamnă
tot ceea ce neagă ceea ce oamenilor li se pare învechit
tot ceea ce nu are legătură cu sentimentul de liniște de armonie de bucurie
căci chiar și bucuria chiar și seninătatea chiar și fericirea este atât de încojită uneori
doar încojită
încât poezia însăși rămâne o coajă

postmodernismul este după părerea lașului din mine o continuă căutare a ceea ce nu există

hai să vedem ce a fost înainte de postmodernism
modernismul
hai să vedem ce a fost înainte de modernism
clasicismul

aici ne cam oprim căci în ritmul acesta vom ajunge cu siguranță dincolo de scris
direct în oralitate

oare clasicismul înseamnă doar rimă
înseamnă în primul rând limite

modernismul a menținut rimele și a rupt limitele

postmodernismul a rupt
orice limită
orice rimă
orice i s-a părut că încă mai are un sens
îndreptându-se cu acei ce se autonumesc sau sunt numiți creatori de literatură
spre curtea goală
spre un spațiu dintre gard și ușa casei
anarhic
lipsit de sens
în care obiectele gospodăriei sunt așezate alandala
au alte întrebuințări
sunt în locuri nepotrivite
uneori sunt folosite alte cuvinte pentru a le defini
alte semnificații
alte sensuri
alte genuri proxime
și alte diferențe specifice
aici ființele nu se mai regăsesc în regnul lor
aici plantele nu se mai regăsesc în regnul lor
aici îngerii nu se mai regăsesc în raiul lor
și nici diavolii în iadul lor aici totul este dat peste cap

asta este literatura postmodernă
dar cine creează cu adevărat literatură post modernă
nu oricine
nu eu lașul
ci poate eu-l meu cel ascuns sub multe pături pentru a-i ține cald
pentru a-l apăra de palmele trase peste ceafă de doritorii de postmodernism cu orice preț

lașul din mine apreciază postmodernismul îl laudă peste tot pe unde poate
el se comportă așa

dar eu-l meu simte că postmodernismul este altceva
el este
și rimă
și limită
și lipsă de rimă
și lipsă de limită
dar mai ales genialitate
postmodernismul nu este pentru toți

nu oricine se trezește dimineața își toarnă odată cu o cafea leșioasă și o porție de postmodernism
și o soarbe în înghițituri mici pentru a nu se îneca
postmodernismul există dar nu este literatura oricui
este o literatură a omului cultural
nu oricine se încurcă în lianele cuvintelor devine peste noapte postmodern

mai întâi trebuie să te împaci
cu toate epocile istorice
cu toate tendințele
cu toate eșecurile speciilor literare
cu multe fundamente culturale
pentru a avea mobilitatea și abilitatea de a trece foarte ușor
de la poezie la proză
de la clasic la modern
de la modern la post modern
de fapt postmodernismul înseamnă exact această mobilitate extremă
de a trece de la ceea ce a fost la ceea ce va fi

deci în primul rând mobilitate și literatură de calitate