fiecare zi e tot mai apăsătoare cerul e o glastră aerul
e pământ de flori eu sunt un rizom de orhidee sălbatică îngropat
cu mîinile afară atât doar cât să-ți simt atingerea tălpilor
lucrul acesta mă face să mă însămînțez în mine să înfloresc în interior brusc asemenea unei ciuperci atomice după care mă resorb până la dimensiunile unui punct
pe care îl vei pune pe litera I de la începutul cuvântului care conține în sine toate cuvintele din lume.

ar putea fi marți însă ar putea fi oricare altă zi care durează cât o săptămână cât un an cât o viață un răsărit dimineața
atunci beau lapte din țâțele luminii din sfârcurile soarelui & o moarte seara cu luna pe piept ca o lumânare de bun rămas de bun venit sau mai vedem noi zi de zi o marți care se repetă
o funestă harababură a timpului care greșește sensul direcția conturul umbrei mele
mă umple cu toate minutele & orele & lunile fără sens & fără fără & zilele sunt niște văduve negre care se devorează unele pe altele în timp ce eu aștept învingătoarea prizonier într-un păienjeniș de sîrmă ghimpată & tremur.

mi-e frig
nu e normal acest lucru pentru început conștientizez că tot absolut tot frigul e afară
în mine este căldura pe care ai lăsat-o la plecare dar sunt convins că pe aici bântuie un demon un savant descreierat care modifică încontinuu sistemele de valori celsius / fahrenheit / kelvin & sunt două grade absolute în ochii mei
privirea mea curge asemenea unui ghețar săpând crevase adînci în căușele palmelor & acesta este momentul în care strâng lenjeria de pe patul în care ne-am iubit & o fierb & o infuzez & beau licoarea cu evlavia unui mucenic primit de curând în calendar

degetele îmi cad
mâinile îmi cad
părul îmi cade
inima crapă ca o boabă de fasole uitată pe aragazul pe care fierb amintirile tale
poza ta e o iarnă în care mă simt ca toamna când plouă cu săptămânile & ca vara când e atât de cald încât mi se lipesc pleoapele
precum primăverile în care ninge necontenit abundent ninge ca uitarea ninge pînă orice zi de duminică din iunie este o marți nenorocită din ianuarie
&
ceasurile bat invers tac-tic & ora nouă e ora 3 noaptea & am scos cu unghiile toată aroma ta din pereți
am inhalat patul televizorul cada chivetele closetul lumina din becuri dar în continuare e atât de frig încât afară pare atât de cald iar oamenii se dezbracă își decapotează mașinile
pleacă în alpi & morții din cimitire au ieșit la plajă
lumea e de ciocolată neagră
eu sunt atât de alb încât toate busolele mă arată
poate ai să găsești și tu drumul