Amice! spuneam, din cele
patruzeci și două de sfaturi pentru o sută de ani
unul m-a surprins
[precum un melc ce patina în propria dâră
ca un rulment liniar licărind inoxidabil]:
cercetătorii elvețieni au demonstrat
că cei ce recită poezii măcar o jumătate de oră pe zi
își reduc considerabil nivelul de stres
și deci riscurile unor maladii cardiace!

Nu, îmi replică atunci ferm
dar netranșant prietenul meu poetul
nu, nu-i destul:
ar trebui să scrii o poezie în fiecare zi!
doar așa vei reduce nivelul aerofagic al golului sufletesc ce ți se pompează zilnic
din surse amorțite și neelucidate întotdeauna
ca niște solzi de staniol lansați din avioanele revoluției
spre ocluzia intestinală a radarelor de idei...

Bine bine îi zic, de unde voi trage
preaplinul fără margini?
muzica sferelor e departe și Dumnezeu ne mai uită
dacă nu-l invocăm uneori cu rugi de copil!

Rupe din tine, dă deoparte, scotocește iubirea
poezia nu intră în tranșeele traheii dacă nu se închide
epiglota prin care se prăvale spre burta cu amintiri
tocătura remaniată a materiei

și mai uită de tine, îmi aminti amfitrionul ideilor,
uită ca de o coajă ce-ți încătușează
mustul fermentat al inimii tremurând
în ciorchine de simțuri!