agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-21 | |
Vedenii
Vulnerabila culoare, de-un verde mat, desavarsit, Luminat de-un vesel soare si scobit de raze slabe, Palpitatii vagi de frunze, aer racoros, deosebit Inmiresmat, plin de vesnice iluzii si de boabe Mici de ploaie, umezeala ce-ti pastreaza deslusit Gandul amutit de frumusetea ce-ti sta-n fata... Te simti mic, simetric contopit cu natura ce se contureaza, Prin copaci si printre frunze, printre vieti si printre gaze, Forme si culori de ne-nteles, cuvinte fara sens ce nu descifreaza Singuratatea-mbietoare ce te inconjoara... Iluzoriile raze, A vietii profunzime si suplete dovedesc, ele insa, doar tradeaza Gandul ce le-ntruchipeaza, ale tale-nchipuiri si fraze. Cauti sa te-asezi, pe solul ce viata-ti izvoraste, Tacut si scrutator privesti in zarea ce se adanceste, Obosit distrugi momentul, cu-n oftat prelung si prost, Ignoranta se-oglindeste-n chipul trist si vag anost. Ticalos, rupi doar o frunza, o diseci atent, dar joaca feste Aparenta unei vietati, prin faramele de constiinta... Esti prudent, ca nu cumva, mintea ta sa se-alieze, Cu-n nobil gand, adanc taios, versul sa nu decolteze Strofa grea, din solul suspicios, ce parca o-nghiteste. Cuvintele curg trist, c-un ticait nervos, versul oboseste, Te-opresti subit, scaparand in sufletul ce-ncearca sa se-aseze, Dar el iubeste viata asta, nu poate astfel s-o finalizeze. Abundent, soarele-si strecoara ultimele raze, calm si resemnat Se stinge-ncet, pe linia ce, natural ne mai separa inca de cer. Frunzele se pleaca-ngreunate sub negura noptii, cerul intunecat Se-ntinde-n infinit si, plin de stele, isi arunca stingher Si ultima podoaba, un Soare efemer, doar raze de lumina... Beat de vanitate si de infinita lacomie, nemernic, deger Sub umbra amarelor inchipuiri, ma adancesc subit, intens Cuprins de prea mici iscusinte, in a-ti ghici durerea. Privesti absent, c-o indiferenta ce ma sperie, atins Cu greu de-a ta-ti vaga stralucire, te vad sters, racoarea Imi face bine, noptii cant un larg poem, desprins Din atmosfera, din noaptea ce treptat imi stinge licarirea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate