când eram copil chiar într-o vacanță
m-am dus cu mama la pădure
adunam vreascuri mai mult
coaja care cădea de pe trunchiuri
le puneam într-un sac
mama era slabă avea mâinile frumoase
și ochii negri adânci visători
sacul era greu și stătea pe oasele mamei
eu mai puneam câte un băț si ea
mă săruta cu privirea apoi
a venit pazicul sau poate pădurarul
jegos cu burta răsfrântă peste o curea soldățească
de ce furi tu țigancă a tunat el cu vocea lui de dac adevărat
domnule dragă eu nu fur adun niște vreascuri atât
ba furi că nu-i pădurea lu tată-to re-ați ai dracului de țigani
și i-a tras mamei o palmă ia-ți plodul și cară-te de aici
mama n-a zis nimic s-a uitat în pământ s-a clătinat
dar n-a lăsat sacul să-i cadă
urmele degetelor lui groase și murdare se vedeau pe obrazul ei
eu am privit-o și ea nu s-a uitat în ochii mei
atunci m-au răstignit oamenii pentru prima dată