Înmuguresc magnoliile cu gândul aiurea -
băutoare de absint la mese de lemn
ți-aș spune că-i timpul acum cât e-n muguri
să pui un cearceaf și să dormi
să adormi
peste fluturi

N-aș fi știut că-i timpul să mergem iar în flori
nefrământați de sălcii, neînaripați la umeri
mă-ntorc să-mi trec prin suflet convoaiele de muguri
cu gene lungi de păsări lovind în depărtări
... demult privea o piatră cu pleopa întredeschisă
cum ne topeam ghețarii învinețiți sub limbă
parcă eram o dungă prin ochii ei cu pinteni
și ne mureau egrete
la sferturi de cuvinte

*
pe chipul prins pe-o parte cu o aripă
îmi trece agale
o furnică