agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-30 | |
ce mai faceți, doamnă? ați rămas la fel de frumoasă,
unde vă las? la capătul lumii, prietene, acolo unde toamnele nu mai găsesc drumul întoarcerii acolo o să-mi fac o căsuță din vorbe dulci cu adevăruri amare sub streșini, așternut voi pune privirile voastre, tablouri mâinile voastre dezbrăcându-mă-n gând el mă privește pe furiș în oglindă, de ce are femeia aceasta ochii așa de negri? ca să învețe întunericul pe de rost, îi răspunde oglinda du-mă în centru, te rog, toți visăm să ajungem odată în centru, până atunci alergăm bezmetici pe marginea cercului ca niște șoareci mecanici, ne întoarcem de cu seară cheița să nu uităm să nu uităm să nu uităm că trăim, doamne ferește-ne de mai puțin de atât, nu te grăbi, îi spun, vreau să mă uit pe fereastră, ia uite câți oameni au îmbrăcat lumina pe dos sau poate așa se vede dacă ții viața prea strâns lipită de tine și ce mai faceți, doamnă? nu v-am mai văzut de o vreme… așa e, nici eu nu mă văd foarte des am călătorit, îi răspund, apoi am făcut cumpăna pe o inimă am alunecat pe o alta apoi pe o alta pe urmă am căzut iarăși în inima lui, între timp se umpluse ochi de cuvinte, toate albe ca oasele, toate fragile ca un plâns strâns cu bărbăție în pumni, du-mă în centru prietene, nu mă întreba nimic despre toamnă, despre ploile ei, despre frunzele din privirile mele, acolo o să-mi fac o căsuța de piatră o căsuță de piatră o căsuță de piatră fără ferestre.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate