Niciunul dintre noi n-o să se mai privească-n oglindă.

Cum au trecut adierile aduse de acolo până dincolo:
ține-o-n mână, cu palma aplecată
- grija ei ține-o mai aplecată, o să vezi că nu poți
s-o ții mai ușor decât pe mine, în chiar aceeași palmă
- niciunul dintre noi n-o să mai sufle peste iritația
descompunând alburiile voaluri aderente la restul.
Cum niciuna dintre paginile care ne-au strâns ochii
n-o să clintească semaforul ăla pe care dorm deja ulii;
din nou, în clipa ta mușcând viforul din vârful
peșterii noastre,din nou am inventat focul
la marea de sare. Și eram singuri pe vătraiul din
piatră- poate că eram singurii în călduțul orizont
ischemic, piedestalul nostru mărunt cât o nucă.