să ne ascundem în noi înșine
ca sub o umbrelă plină de ascunzișuri
în noi să cadă luna amețită
să ne jucăm de-a v-ați ascunselea
până rămânem în urma noastră ca niște stropi
de ploaie uitați pe caldarâm
nimeni să nu-i ia în buzunar
noi vom fi departe, ne vom cerne de praf
ca două semințe ale aceluiași fruct
e vremea să deschidem fereastra din palmă
să ne primim unul în celălalt
descântecele sorbite alene din cana aburindă
să ne trezească din noi ca într-o nouă dimineață
de fiecare dată să-ți împrumut din chip
universul și-a depus armele într-o singură noapte
doar zațul cafelei în jurul nostru