Se cutremură pământul.
Furnicile numără extrapământenii,
Și totuși ele au rămas mai multe.
Oamenii numără furnicile,
Și totuși extratereștrii au rămas mai interesanți.

Pe un ac de ceas,
Unde timpul nu există,
Distanța e zero, iar viteza-i infinită,
Te rotești pe loc, teoretic,
Nenatural și infinit...

Oare am iubit vreodată
Pe cineva înafară de mine?
Oare toate dorințele mele
M-au făcut vreodată fericită,
Măcar și prin lipsa lor?

Toți atrași de infinit
Vor fi răpuși de ispite pe drum,
Și încotro să merg,
Dacă eu mă aflu în mine?

Oare am să pot scăpa vreodată
De egoismul ăsta?
Am să mă pot evada cândva?
Am să am cândva
Unde să mă duc?

Și am să am ce să fac, ce să vreau,
Dacă am să mă evadez?
Am să pot iubi vreodată?
Am să pot fi vreodata singură?
Sau, în fine, am să pot fi vreodată împreună?