Vultur al păcii din aripi hoinare
fâlfâie deasupra orașului mut.
Deasupra mea - o pereche de gheare
(o pereche de gheare ascuțite,
sticlind în beznă ca niște cuțite)
îmi numără pașii minut cu minut.


Pe chipul lumii răsare Luna plină
cu lumea ei de cearcăne și de palori.
Privirea-mi prelungă pe oarba-i lumină
din asfințit navighează până în zori.


Vezi umbre crescânde cum trec pe drum rânduri-rânduri,
cum cad ființe, din somn izgonite, pe gânduri.
Cu una din ele, mai palidă, te asemeni,
cu sângele în inima nopții abia pâlpâind...
Pălește lumina ta, Doamne, - n muritorii de rând.


Mă-ngheață un astru cu o privire amară
și rece mă lasă Soarele primăverii.
Plouă cu umbre peste carnea - gata să piară
pentru o sticlă de votcă-n ziua-nvierii.


O, patria mea,
selenaria,


îmi duhnesc cuvintele
strigătoare la cer a insomnie,-
linșează-ți fiul mort de beat
cum ți-ai linșat odată martirul -
cu raze care ruginesc pe un cuțit de bucătărie...
Se-așterne peste urbe o aripă opacă
și peste cronica mea febră
ce astăzi frizează delirul...


O, patrie săracă,
un vultur mă atacă...


Pe lumina moartă navighează
inima-mi străpunsă de o rază
și-mi pipăie pulsul daimonul mut
noapte de noapte, minut cu minut.