Stropi de ploaie torentială cad în noapte și dispar,
Duși de vânt se bat de sticlă-n ritmul dat de secundar,
Plânsul norilor aruncă pe fereastră o perdea,
Un izvor ce spală tandru chipul reflectat în ea.

Cu răbdare minutarul numără de câte ori
Izbucnesc cu flăcări albe fulgerele între nori
Și pătrund cu urlet rece prin perdeaua incoloră
Amuțind o clipă vântul și vioara-i monotonă.

Secundele ucid minutele pe rând, o oră,
Plânsă doar de orologiul care-anunță una nouă,
Ploaia parcă-i obosită, vântul pare c-a plecat,
Câte-un fulger luminează chipul incă nemișcat.

Tunetul acum se-ascunde după limbile de ceas,
Revărsarea de afară în adâncuri s-a retras,
Dintre norii storși apare astrul palid selenar,
Iar pe geam se mai prelinge doar un picur ireal.