Un pitic, foarte mic
Dar la plânset mai voinic,
Urla cât îl ținea gura;
Oare de ce-i tevatura?
Mirată m-am întrebat.
De ce plânge, ce s-a-ntâmplat?
Mi-a spus foarte supărat,
Că în seamă nu-i băgat.
Lumea chiar îl ocolește
Și nu mai îndrăznește
Să se uite-n ochii lor,
Sigur,a oamenilor.
Și nu mai știe ce vor,
De nu-l mai bagă în seamă.
Iar el ar da orișice
Ca să știe: cum și ce.
-,,Bine, bine" atunci i-am zis
,,Ceva tot o fi, precis!"
Și uitându-mă la el
Mi-am zis,,E chiar frumușel;
Dacă n-ar fi murdărel"
-,,Hai cu mine", atunci i-am spus.
(Aproape l-am luat pe sus)
Cu săpun și apă rece
Mâini și față să le frece,
Eu atunci l-am obligat.
Apoi tare s-a mirat
Că în loc de murdărel
Acum era frumușel.
Lumea nu-l mai ocolea.
Iar el, lumii-ntregi zâmbea.