lângă pat
una două trei sticle de plastic
le pipăi pe rând, stând cu capul în jos,
parcă aș citi în braille.
bineînțeles că nu înțeleg nimic, sunt doar
cuvinte imaginare
plasticul vorbește altfel.

dacă nu m-ar îneca tusea-dar o și aud suind bătrânicios pe treptele gâtului-
un om cu memoria pângărită
ar veni și mi-ar săruta un sân.

nici un cuvânt și omul mă îmbrățișează
un lichid trandafiriu umple misterios peturile târzii
corpul mi se alungește
ca o pată.