întunericul e o scoică de lapislazuli
dacă-ți lipești urechea de ea
auzi cum ne răsucim între pereții săi protectori
ca într-o protoplasmă fecundată de umbre

undeva plouă undeva mareele spală cenușa cărților arse
cerul e un plămân înnegrit de funinginea jertfelor
inspirați expirați profeții își râd în bărbile albe
și ne joacă la zaruri
pe un templu de ceară

între timp noi creștem în alveole de credințe sticloase
creștem încet
când noaptea își va ridica buza de lup
vom fi niște canini uriași
încleștați în beregata zilei de mâine
creștem mocnit
să nu trezim copilul dormind
în crângul de trestii

o piatră cioplită se desprinde din zid
un braț s-a-ncordat
un corb ciugulește ochii luminii

zeii trec cu tălpile goale prin sângele celor striviți
ca printr-o mlaștină
încrustată cu broaște și lotuși