Într-un jăratec de durere
Ard amorțite gândurile mele
O șoaptă de plumb a trecut
Pe lângă urechea-mi amorțită de vânt.

O prind și o îmbrac într-o foaie de țigară
O fumez,sunt curios ce o să-mi ceară
Încep să vorbesc cu ea,o întreb:
De unde vii Măria Ta?

Îmi vorbește prin tăcere
Spulberându-mi timpul si orice durere
E defapt o jumătate de sentiment îmbrăcat în tristețe
Din al iubitei mele minte scăpase.

Încremenit,stăteam si fumam
Într-o fericire macabră amândoi plângeam
Cu scrumul anilor șoaptei
Arsă și chinuită
De a mea minte neisprăvită.

Þigara din păcate s-a stins
Șoapta nimic n-a mai zis...
Jăratecul ardea din ce în ce mai tare
Iar gândurile mele nu găseau o cale de scăpare.