Caut să-mi șterg din minte constanta ta prezență,
Privirea-ți luminoasă îmi pare-acum neclară
Printre tăceri și umbre reduse la esență!
Am șters atâtea clipe și-un vis de primăvară.

Am șters și drumul magic, spre-absurda fericire
Disprețuri, mucegaiuri le trec în nemurire.
Am șters și nebunia, și ultimul cuvânt
De-acuma veselia va plânge în mormânt.

Am șters și primul zâmbet și-un răsărit amar,
În nepăsare-adâncă, ecou-i solitar.
Am șters și gingășia, rămâne-o pată clară:
Un gri meschin și palid, nepregătit să moară.