Stau la mijlocul lumilor
îmbrăcat în cuvinte.
Văd cum se întoarce
din oglinzi
ritmul copacilor
și chiar de mai înainte
munții duc o mînăstire
în oul timpului.
Sub alt chip
bate Edenul toaca
în arcul luminii
coastei mele
pe cînd
rugăciunea lacrimei
îngenuncheată
mă păzește-
că nu pot trăi
în afara vieții.
Mugurii degetelor
prind rădăcini,
clorofila inimii
dă din aripi.
Pocnesc semințele
razelor de sînge
pe Crucea Golgotei.
În adevăr
vin icoanele
catapetesmelor
cu hohot înăbușit
să adune
stelele Potirului.
Adonai Meleh
deschide cerurile
Evangheliilor
cît se aprind
de Sephira Veșniciei.