cu zâmbetul pe umeri, coate
și apoi în pălmi
m-am prezentat în fața ta
atunci.

mi-ai luat visurile,
le-ai sărutat de noapte bună
și le-ai dat permisie o viață.

care viață?

când viața ta era deja a ta
și viața mea, deodată
nu mai știam cui să o las...

mi-ai luat fiecare zi din cele rămase
încleștate
ai plimbat-o prin tine
ai gâdilat-o cu promisiuni
cu mult înainte să-mi fi călcat zborul
dintr-o zi în alta

și-acum zilele încearcă să-mi zboare
sau măcar să plutească
așa cum o făceau
poate ieri...

și uite,
uite cum se prăbusesc înainte de-a se naște
una câte una,
două câte două,
de fapt, ce mai contează?
când sunt toate
o lungă zi încleștată.

știi, timpul meu te plânge.
nu eu.
eu încă încerc să-mi dau seama câte zile au trecut de ieri.


10 mai 2008