E liniște...
O liniște care, încet,
Devine asurzitoare.
Pot să aud cum bătăile inimii
Se pierd în infinit,
Iar răsuflarea-mi grea
Se lovește de fereastră.
Mâna tremurândă ridică un pahar
Care cade și se sparge.
Sângele cald se împrăștie pe covor
Și se ascunde printre firele acestuia.
În depărtare, se aude fâlfâitul
Unor aripi sfâșiate
Și totuși...e liniște.
Vârfurile unor munți rătăciți
Se pierd în cerul nopții,
Iar lumina lunii a pălit.
Privirea ochilor tăi
Nu mai e aceeași,
Iar culoarea glasului tău...
Și ea s-a schimbat.
Și e liniște...