In fiecare frunză eu găsesc,
Cu botul rece al ciutei, pe cărare,
Urzeala din covorul românesc
Ce-si laudă culorile la soare.
E-o laudă a semnului nescris,
În brumăriul mărului domnesc
Ce pare a fi căzut din paradis...
De aceea dorul toamnei e ceresc
Și-atinsul lui e un binecuvânt.
E-o clipă minunată ca să mori
O dată cu cocorii-n soare apune,
Tânjind spre reîntorceri înspre zori
Când liniștea adoarme-n rugăciune...
Aud doar coasa blând culcând otava
Printre mormintele din Capidava