uneori îmi amintesc că sunt tu
mor toate
rămâne doar fulgerul ce-mi străbate
rănile
ca un cuțit înnodat
în poezia secundei

alb țesut în negru
pacea despică liniști
fără cuvinte
între păsările ce au rămas
simt că vibrez incognito
cu tine

încerc să trec dincolo
piramide uluite de ceruri
îmi crestează visul
cad trepte pe nori
cautând drumul cel scurt
către casă

uneori sunt
alăptat în fuioarele tale
amețit de spectacolul viu
ce-l ascunzi
atât de vizibil în toate
sunt dar nu știu
câte poduri să trec
fără pași
peste mine