Gândul ce se înalță până sus la cer,
N-are bariere decât în eter,
Și ridicându-mă în trepte,
Văd și aflu făr-unelte,
Ale omenirii gânduri și trăiri ce se adună,
Sau să zburde împreună, tocmai când e clar de lună,
Câte rele, câte bune, de-i voința de metal,
Eu le aflu chiar pe toate, doar din globul de cristal
Poate că mintea acuma nu mai are stăvilar,
Peste toate treci în grabă doar că parcă-i un hotar,
Care vrea să limiteze mințile ce mai sunt treze,
Și dispuse să vegheze până să se lumineze,
Și gândind că mai apoi, să se înarmeze cu rabdare si cu tact,
Aventurile din viață, prezentate act cu act
Chiar de poate piedestalul ce mă face visator,
Eu trai-voi mai departe , dacă am un cititor.
Și când îmi încep eu” Zborul” și încep să mă ridic
Liniștit voi sta o clipă, fără a strica nimic,
Deranjând doar pentr-o clipă liniștea universului,
Blocurile ce se văd în jos la sfârșitul versului,
Ce –s locuite -ntotdeauna de cei ce vor liniște,
Dar spiritual se poate doar prin trăiri ciclice,

Te călesti și reușești, obții locul ce-l dorești
Ce e-n cadrul Raiului , la sfârșitul traiului,
Unde la balanța ceea vei ieși doar pozitiv,
Dar ca să ajungi acolo tre’ să ai și un motiv.