Iubito cate ploi reci au căzut,
Formând rauri de lacrimi in trecut
Cate petale s-au uscat...
Și cate degete-n trandafiri s-au intepat.

Cati pomi ne-au stat deasupra când,
Pluteam pe-alei cu frunzele din vânt,
Când părul tău în mâini mi s-a născut...
Și buzele-mi râvneau primul sărut.

Cât scrum în piept mi-a mai căzut,
Fumând anii de când nu ne-am văzut,
În colțul ochilor mei când am plecat,
Cladit-s-au șanțuri ce te-au scurs treptat.

Cât gând m-a-mbătat în parfumul său...
De tot ce-a fost mai bine sau mai rău,
Și cât pot sta pe scaun nemișcat
De ploile ce bat în geam doar deșteptat.

Pierduți am fost în ceasul stricat,
Într-un final limbile s-au incurcat
Pierind în rugina vechimii-a-ncetat
La ora când am spus pa și-am plecat.

Iubito am să-ți spun când vin,
Caci ploaia mă-ndeamna să revin
Cum am deschis ușile de lemn uscat,
Ce-atunci făra să știm ne-au separat.

Atunci am să simnt din nou cum aștept
Blestemul trenului fără bilet...
Și strazile de pașii mei zdrobite,
De când tăcerile-au fost împărțite.

Nu...n-am să uit nicicând mirosul tău...
Când pensula-ți cădea pe un tablou,
Din munți inalți al brazilor ecou,
Sau în cerneala veche de stilou...
...te regăsesc din nou...