Visez...
Alerg pe un coridor
Care pare să n-aibă capăt.
Urmăresc o lumină
Ce se-ndepărtează tot mai mult.
Ecoul pașilor mei apăsați
Dispare în vocea unor umbre.
Mă împiedic și cad.
Aud în minte țipătul
Unor ființe neajutorate,
Zgomote care mă sperie.
Era vocea celuilalt eu,
O altă parte a creației mele.
O jumătate conștientă
De suferințele mele,
Dar care nu face nimic
Pentru a mă alina.
Este un rod al imaginației mele
Care a luat o formă demonică.
Când să o ating,
Mă trezesc...