Încerc să reclădesc bucăți de ruine
Păstrate în adâncul tău
De când eram copii;
Atunci mă priveai cu admirație,
Adulmecându-mă stingher, nesigur,
Ca pe o himeră,
Îmbrăcată în straie angelice…

Clădeam fiecare clipă de fericire
Atât de ușor…
Îți mai amintești?
Castelele de nisip,
Păpușile cu ochi albaștri,
Căluțul tău de lemn…
Ferestrele primăverii cu iz de liliac
Și cățelul,
Bunul nostru prieten, Ursei…

Am devenit ruina timpului petrecut împreună,
În ochii mei de acum port doar lacrimi de ger,
Pe brațe segmente de vis,
În amintire, speranța,
Iar în suflet, angoase.

Mi-e dor de noi,
De jovialitate,
De fuga din contingent,
De mirosul liliacului
Și de nopțile cu lună plină.
…S-au descompus în imagini șterse.

Am devenit femeie,
Tu mascul,
Îmi adulmeci trupul lasciv,
Mă dezbraci de straiele angelice,
Te pierzi din peisajul nostru comun…
Aș vrea să te simt la fel de aproape
Dar ne-a învins viața
Într-un război impus.