Așa este viața mea:
Cineva trece pe malul râului-
Se apleacă și notează ceva cu un deget în apă,
O umbră se descalță pe prag
și intră cu picioarele ude în camera goală-
Lipăie ca un scâncet orb în memoria lumii.
Lumina îi sigilează conturul-
Nu are nicio putere să-și ridice poverile.
Presimte un început de vedere. Cu ochii bine închiși
înaintează ca o canalizare prin centrul urbei,
fără nici o primejdie.
Paza bună atrage fluturii nopții și câinii comunitari.
Moartea completează un rebus
În cimitir
cadavrul se îngroapă de bunăvoie-
Sucește-i mâna la spate dacă încă respiră!
Prins între taxiuri galbene,
cu vocea în aer
am împăturit cuvintele.