M-am așezat pe lama tăioasă a unei stânci.
Ce se-nalță spre cer din trecut.
Fiecare mișcare a mea îi dă o nouă umbră.
Mă ridic de jos, o privesc de sus
și o mângâi la plecare.
O regăsesc măreață în întrega ei înfățișare.
Îi ascult poveștile.
Îi călăuzesc vizitatorii.
Zi de zi, ceas de ceas, fac santinelă cu luna.
Îi pierd de urmă doar când o ascunde norul cel greu.
Și la întoarcere-i încălzesc pereții ciopliți
de mister.
Dar eu sunt o rază de soare, doar una.
Și dintre atâția munți, am ales-o pe ea,
minune-ntre minuni, minunea.