chestia era așa
căluțul de lemn rodea marginea umbrelor din cameră
umbrele rodeau căluțul de lemn
cu dinții lor ascuțiți
urmele mamei
pe care o auzeam noaptea scrâșnind
fluturi de pânză
dar puteau fi la fel de bine șoriceii ronțăind o carte
pe care mama o uitase pe piept adormind
mă ridicam din pat ținând la subțioară păpușa fără un ochi
pășeam cu piciorele goale pe podeaua proaspăt lustruită
pe care covorașele mamei dansau în puzzle instabil
vedeam cum căluțul de lemn se leagănă singur
plictisit de cărpa de praf cu care mama îl lustruise
eu urcam în șaua rece și îl îndemnam să zboare
aripile lui se desfăceau ca un fluture galben
ștergeau acoperișul
plonjau pe pianul la care aseară cântasem cu mama la patru mâini
săltându-ne pe noi în spinare fluizi
căluțul de lemn, eu și păpușa cu un singur ochi
pe care mama nu voia să o ducem la oftalmolog
știam că sunt copil
și că merg în timp ce dorm
și că visez în timp ce zbor peste gluga cu care dumnezeu își ascunde cicatricile
așa cum știam că sunt singurul copil care zboară cu adevărat
noaptea mă desprindeam de mama
îmi ștergeam tatuajele cu care mă născuse
marginea umbrelor din cameră mă îmbrăca în dantelă
pene solzi lacul cenușiu al căluțului de lemn
picioarele noastre pășeau pe câmpul de lavandă
dar umbrele noaste vopseau pereții
cu chipuri care ardeau mocnit
într-o sobă cu vise de cenușă
apoi veneam la culcare
în cămașa albă cu trenă
și dormeam în ochiul moale al păpușii
până a doua zi
când mama îmi aducea un ștergar ud ca să alungăm împreună cicatricile zburătoare
de pe ceafă
de pe frunte
de pe obraji
de pe bărbie
fereastra se deschidea singură și o umbră își lua zborul de pe perete către grădină
știam că din nou a evadat un chip viu
din încercuire
eu am avut o copilărie de zburător
somnambul prin gulag
căluțul de lemn singur legănându-se noaptea