Pășind pe lespezi umede și reci
cu păru-n vânt, în negura întunecată,
pe pietre neclintite-n veci
m-aplec citind cuvinte de o dată.

M-am rătăcit în drumul spre pustiu
nu am nici aripi, nici picioarele legate,
sunt singură și albă și rece de mormânt
și vreau să sting cu mine-un jurământ
de care sunt legată.

Deschide-mi poarta păzitor de veci
arată-mi calea de blestem furată,
să evadez din inimile reci
ce-au încetat de mult ca să mai bată.

Voi mi-ați aprins lumina, dar eu am întuneric,
și simțul stins și sufletul de piatră,
voi mi-ați vorbit frumos, dar eu am să vă sperii
și să v-alerg, din când în când prin casă.


Strecor fiori de gheață cu strigăte în zbor
de voci tremurătoare, ce se-ascund în șoaptă;
plutesc călcând în aer, cuvinte care dor
și vă trezesc, în liniștea firească.