agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-02 | |
Dimineața aceea de vară
curtea mării părăsite, adunase ceață și umbre mincinoase . Se făcea că dansau în jurul meu, ca mai ’nainte stropii de ploaie, nenumărate oglinzi în care șerpuiau în minunate dansuri trupuri tinere țigănci propășite de pe aiurea . Am privit cu interes jocul halucinant al dansatoarelor vreme de câteva clipe și deodată se transformă totul în gardul ud de ploaie sub fuioarele de ceață din curtea liniștită a mării . Alături, caii rămași sub cerul liber pe timpul nopții, trebuiau struniți să nu prindă de veste despre nălucirile tânărului care eram pe atunci . Îmi amintii brusc de o întâmplare din copilărie care parcă se întâmplase, parcă mi se păruse doar aievea : era tot așa o dimineață răcoroasă, cu aburii verii ridicându-se halucinant din lucruri . Stăteam cu ochii mijiți și priveam spre fundul grădinii la strălucirea crescândă a unui nor de argint care se revărsa ca o boare înaintea mea . Era o părere sau era aievea nu puteam să-mi dau seama, dar părea a fi o ploaie fină argintoasă, care se răspândise împrejur pe câțiva metri, în bătaia palidă a luminii . Pășisem deja aproape, și aplecându-mă simții înfiorat adevărul gol goluț : erau mii de bănuți din argint care zburătăceau ritmic, dinspre zăplazul de ceață, în grădină, la picioarele mele inundate de strălucire . Cuprins de o bucurie nestăpânită, oglindindu-mă la nesfârșit în bănuții rotunji am sărit gardul, nici nu știu cum, dar dincolo era de neînchipuit : tot gardul părea poleit cu argint și densitatea luminii mă făcu să închid ochii strâns până la lacrimi . Eram bucuros și lăcrimam de-atâta strălucire, întindeam mâinile în aer și prindeam la întâmplare bulgării strălucitori, uzi de propria-mi transpirație . Toată uimirea ține cât o scurtă beție, căci din senin se făcu în gard o ferestruică în care apăru mâna uriașă și neagră a vecinei, țiganca Banu . Mă înșfăcă de chică cu osârdie și începu să mă zgâlțâie, căci trecusem pe teritoriul ei . Þipând ca din gură de șarpe, observai că ploaia de bănuți se oprise odată cu apariția răutăcioasă a țigăncii, care de fapt era sursa întregii mele distracții de până atunci … Descoperise vreo comoară în drum și acum arunca bănuții peste gard până-n grădină . Eu, fiindcă mă întâmplasem să-i ies în față, eram dușmanul cel mai de temut, gura lumii, și ce gură mai aveam … ! Auzind din casă zarva, strigau țiganul, domnu’ Banu cât mai ales mama de dincoace, care-și recunoscuse odrasla prinsă la strâmtoare . Reușind să mă smulg din mâinile nevolnice cu prețul a câteva fire de păr rămase prizoniere pe care le păstrez și astăzi lipite cu ceară pe un bănuț de argint, semn al luării din păr … m-am întors acasă unde toți îmi spun : - Te-a botezat țiganca Banu, ți-a luat din păr, Poftim … ! Vei descoperi de-acum doar comori țigănești, le vei lua strălucirea dar îți vei pierde părul care-i norocul omului .
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate