agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-02 | |
În altă zi va fi impiedicată,
Papucii ei se vor lovi mereu De vre-un colț de piatră Sau de-o bordură de pe-o stradă. Cine știe dacă-și va ma aminti Cum a primit in dar o floare Cândva ...odată de la cineva... Acum după ce s-ampiedicat- A câta oară? Ridică greu privirea... Spre cerul cel pustiu si fără păsări Și se-ntreaă ce-i cu toate astea? Poate papucii au obosit să o mai poarte Pe străzile acestea veșnic însingurate. Și totuși, cine-i pune bețe-n roate? De se-mpiedică Și-și scutură vreo două amintiri: "Cum au trecut și anii ăștia... Cât sunt de albă-n păr! De parcă m-ar fi nins... Într-adevăr... am riduri! Ce bine-mi amintesc De zilele-ncare-i scriam Vreo trei sau patru rânduri Pe foi viu colorate Pline de emoție și chiar înlăcrimate... Ce sentiment curat... Să fi iubit și eu cândva? Să fi iubit cu-adevărat? Poate că Cerul știe... Sau prea-nefericita mea copilărie... Ce mult aș vrea să-nchid ochii Și când să îi deschid să-l vad din nou pe el Cum mă săruta.... Cum se topea zăpada-n jurul nostru... Iar noaptea se-ncrunta. ...Vai papucii m-i s-au rupt Va trebui să-i duc din nou la păpucar Impiedicată sunt și anii au trecut așa... Ca două nopți de vară Pline de iubire, Ce nu le poți supune Secundelor ce nu au milă... Să nu se-nduplece el timpul? În fața celor ce iubesc cu adevărat? Avem noroc cu veșnicia Și testamentul ce ne-a fost dat!" Ajunsă însfârșit acasă, Motanul, mohorât și el, În brațele-i fragile se așează Și până să înceapă el a toarce, Bunica noastră cască... Ezitând pe-un fotoliu zdrențuit de ghiare Se așează... Mai sovăie privind la cactușii din fereastră, Iar pleoapele, plăpând, ușor, Alunecă și se așază Sub cearcăne și cutele adânci ...acum se-ndepărtează gândul iar... Și se trezește-n amintirea tinereții "Cei mai frumoși ani Mândria omului și-a vieții! Doamne ce durere! Așa departe este acum Și-așa multa tăcere... Mă-nfior La gândul că-ncurând Nici amintiri nu voi mai avea... Păcat că am să zbor Fără să mai știu cum e Să mai pășesc pe un covor De iarbă sau de frunze, Cum e să curgă sânge din degetul viu, Cum e atuncea când Dintr-o prostie copilarescă Inima să ți se-ndrăgostescă. Cum e să mai miroși o floare? Măcar o dată... Într-o dimineață pe răcoare Cum e să-ți pierzi privirea Dupa un fluture ce va pieri... Cum e să crezi că ai ajuns La capătul de lume? Și de aici sa vezi de fapt Că ești doar pe o altă culme... Te mai mângâie valul înspumat Când fericirea te-a lăsat?"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate