Sub cer mă leg, cât cer cât aripa plutei alungate pe apă,
inelele de carbon, șiragul de perle sure ca lacrima fecioarei
înaintea domnului atunci, zăresc stârvul ielelor la drumul
de tină și iarbă de sudan.

Sub cer ca sub o lacrimă sub roua de zahăr a nucilor verzi
mă leg ca o aripă într-un glob albastru de apă;
la prima pauză mai seriosasă o să cer pufului haina veche
a penei, zborul amar ca o ureche de piper.
Alerg între noi- tu pe o parte de azur eu pe o margine verde
de câmp, între bălți despicate de lumină, tu pe un vârf acru
de lâmăie eu într-o scorbură de păducel;
sub asta ca ieri vânăm somnul, pasul de veghe, pâlpul șters
al lumânării pe pervaz.

Aleargă demonii - firele lor de unsoare, sub cer le leg sub
furtuna soarelui, potopul gâștelor catifelate către nisipurile
turcești.
Mă întreb ca alte ori de unde îmi plec aripile, cutele îngerești
între pleoape- se văd negre furnicile în palmă strivite, nodul
plin din gât, cercul tăcut al pupilei sau tot ce mai poate fi
spus sub pozele de praf ale ceasului.
Mărunt sub cer mă leg, cât cer atâta cer cât aripa plutei
alungate pe apă.