agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-25 | |
Cresc porumbeii, îi țin de mână când e să trecem strada; am sentimentul gustului din pipota lor, stomacul mărunt și tare ca o piatră cu zimți.
Întâia oară treceam peste uliță foindu-mi genele cu fumul subțire, părul strălucea lung pe umeri și brațul plin răsucea o rotiță de lemn. Îi țineam de mână când era să scoatem apă să ne spălăm de praf tălpile, să ne lungim gâtul către răcoarea ei; fântana luată din pâmânt și ridicată la lumină. - focul se iveea din brazdă închis și murdar. Gura lui pisa rădăcinile, mantia de jos a lucernei încărcate mai devreme în baloți. Cresc porumbeii la lumina caldă a pământului; trosnec unghiile de malurile lui verzi, către partea cu căsuțe scunde, coronițe din păr de porumb la poartă și grânare curate în curte. Întâia oară luasem rochița bej cu bretele de catifea. Pâcla fustelor ei subțiri, ușoară, ghemul florii largi din piept, albăstruie ca o pată de acuarelă pe sticlă. Întâia oară, livada de pruni, florile sălbatice, conul închis al crengilor dedesubt, porumbelul ascuns în haina de lână. A doua oară clipea mărunt soarele în cutia de sticlă; colbul lui ca o rafie nouă, mâinile mele crăpate, o emblemă purtată în piet ani în șir- pășteam din ridichi roșeața lor , purpura iute, capul hotărât să lase grădina în urmă - la asta, porumbeii, pensule întărite de aracet, flori de plastic și pânză, cântau pe firele de curent. Îi țineam de mână, cerul se vărsa ca din vis. A treia oară anotimpul se sfârmă acru sub aripa mea. Ploaia pestriță zbârli porumbarul, sârma se umplu de fulgi din care apa își trăgea foițele. Asentimentul ieri, astăzi doar asta, asentimentul cu ușile date la o parte, lămpile puse culcat; haina de lână, asentimentul grâului luat de curând: peste sanț se macină o dungă de lume, o barcă întărită cu frânghii. Coboborâm malul, luăm apa, mărunțim linii scurte, canalul către tunel.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate