aici după grilaj se vede întotdeauna
marginea adevărului printre firele de praf
în liniile mate ale draperiei
se tace se tace până când
mâinile nu mai rabdă lumina falsă

strâng un boț de pământ îl frământ
din adevăr iese apa toată
ies și câteva rămășițe din celălalt
se răscolește ceva acolo înăuntru

umerii mișcă lent chipurile fără nume
sau alt nonsens
umerii sunt fideli sunt statornici
știu cum luminează intermitent orice dorință
pâlpâie o zi două atât

și când fereastra se închide
ceilalți își astupă gura ochii palmele
șterg pervazul cu o liniște ciudată
vocea ta rămâne
doar o pată pe sticla spălată de ploaie
doar un vârtej de aer