trebuie doar să treci podul
peste calea ferată berzele
și-au rotunjit pliscul ca un sărut
roșu acoperind de lavă tot universul
apusul așează guri de șerbet
la capătul cerului printre nori
vântul îmi scrie scrisorile către tine
chanteplume-chanteplume
mesaj către omul cu ochii de ploaie
vino să-mi tapisezi pielea în gri
la umbra vocii tale voi ghemui
lumina într-un evantai ca o tandrețe
printre piersicii timpuriu înfloriți
trebuie doar să treci podul
peste dezamăgirile zilei de ieri
cu un curcubeu George Brassens
îți va bandaja rănile legându-ți
un cântec la fluierul piciorului
pentru a călca apele avem nevoie
de credință dragul meu de departe
iubirea crește direct proporțional
cu numărul kilometrilor pe care
îndrăgostiții îi fac pentru a se revedea
iar așteptarea nu-i decât o altă formă
de îmbrățișare în care cuvintele
înmuguresc lemnul de salcie
ca un brâu de argilă crescut din verde
cu degetele tale la poalele casei
rostuind sunetul păsări de lut
printre clapele pianului se aud foșnind
cozi de rândunică un fel de andante
în care seara cade peste acoperișuri
cu stelele date-n pârg traversând semiluna
din venele primăverii pe strada mea
într-un cântec de dragoste pentru tine
în care noaptea se lasă cuminte peste oraș