Lasă-mă să îmi ard
luminile tălpilor
în fereastra podelei.
Lasă-mă să scap
de mine învelit
în pînza adîncită
a zidului.
Șezi și ascultă
cum te alungă
fulgerul dintre noi
cînd îți tîrcolește
frica urmele
de dinaintea uitării.
Și nu încerca
să mă plîngi
cu razele lacrimilor
prăvălite pe unda mesei
plină de fluturi.
Uită-mă,
uită-mă ispășit
într-un cuvînt
pe insula poemului
din demultul
care vine.

|