ce insectă am eu în mine, ce fel de substanță
ca să nu mă organizez
să nu am elitre otrăvite și aripi pe spate
sau să fug nebun între mușuroaiele imense
cu descântecul exemplar în sânge
lăsat cu pricepere pe străzi până mă găsește toamna
în timp ce frigul își face nevoile în mine, recunosc
insecta de-acolo e de natură divină, ea nu
scormonește după morți cum fac de obicei copiii
cum fac spre sfârșit pensionarii, freacă
zarurile de os
dar eu n-aș face ca ei, ba chiar aș veni în stol și
m-aș așeza cu rândul
pe ce știu că e mai ușor de ținut minte
cred că memoria e aproape de cele trei perechi
de picioare inutile pe care viermele le-a uitat
și apoi sunt din seminția cea mai importantă
impozitele și taxele intră pe sub ușa din față
din asta trăiesc, plătesc tot timpul, umplu rezerva
fertilă și spațiul irespirabil dintre crustă și cer

și când am început să semăn pe dinafară
nu m-au mai văzut cu ochii dornici și nici hrana stricată
nu au mai mâncat-o
printre iarba din jurul blocurilor se poate risipi
ceea ce nu simt niciodată, ce substanță
am în mine fără legătură cu ceea ce vedeți voi
relele și steagul ridicat prima dată sunt o înfrângere
demografică, restul se transformă