Peste grădină s-a prelins
Lumina blând-a dimineții,
Când zorii umezi au închis
Cu gingășie, ochii nopții.

În prima rază străluceau
Cercei de rouă în magnolii,
Florile toate moțăiau,
În freamăt alb visau caișii.

Tu din verandă te-ai desprins
Ca o nălucă amețitoare
Și pe covorul abia nins
Pluteai încet, cu desfătare.

Păreai o apariție de vis
În rochia-ți albă, pân' la glezne,
Cu părul negru de-abanos
Căzând bogat, în valuri grele...

Că te iubesc, ți-am spus vreodată?
Te-am întrebat cu-nfiorare,
A flori tu miroseai toată
Și buzele a lăcrămioare.