despre lucrurile mici nu vorbim niciodată

despre gâzele care intră pe sub piele, imperceptibil
sug din suflet
ai zice că te-ar iubi sau ar fi găsit o baltă
niciodată atinsă

te pun din prima în gardă piciorușele lor reci
statura fragilă, privirea țintă
firește nu este nocivă o vară sau două, abia mai târziu
simți o sufocare ciudată
parcă ai avea straturi de aripi în inimă, în alveole

în zori - impecabilă ironie - gâzele își freacă bine corpul
de tăcerea ta pietroasă, partea aceea nenumită încă
locul incert
nu îl pot detecta, nu au încă simțul acesta al vidului
care își apără coloana
locul care își alege o rădăcină, un nume, un destin
fără roiuri de suflete mici, o încrengătură

- așa, vegetal, spus direct, fără alambicări ale minții
sau ascunzișuri, fără impertinența râsului fals -

sunt perspicace încă din a doua naștere, gâzele
știu să-și aleagă măduva
să sugă până la capăt spiritul, dincolo de corp, de absurd