Prozaică, așteptarea, ca un pietroi, îmi strivește degetele pe litere
Dacă rațe negre îmi trec prin gânduri pene ude, nu inseamnă că-s apă?
Ce de tropote pe țigla luminată de stelele ce s-au trecut înainte peste tine!
Nici ora nu mai e ce-a fost: ieri adunam din ea trei creițari de dor. Azi,o avere!

Tu Ană, să te îndrăgostești de mine! Să mi te pot pune între zidurile mele
Să-mi fii câmp, să fii lan, spic din mine să-ți crească
Și toate câte paseri sunt, pe tine să te zboare

Eu mi te văd muiere, tu, uimită, mă vrei menestrel. Am anii unui chin ce mă apasă...
Nu-ți scriu decât o invitație la dănțuit cu iele

De simți o potecă peste sânii tăi, te-am iubit puțin și eu
Mi te dă, toată!
Spune-mi că înfiorarea îți smulge din carne suspin și voi ști că mă iubești
Hai spune-mi!
Apune-mă timpului netrăit în icoane!
Descoase-mă, dezleagă-mă mie-mi, femeie!