Simt cum îmi zace poezia
agățată de ramurile gândurilor,
ca un liliac într-o veche catredală.
Pândindu-mă pe mine,
eterna sete-i crește sub aripă
ca o icoană de cristal.
În noaptea ce-o să vină,
de-și va deschide zborul,
icoana reflecta-va-i
că setea e izvorul.