te arunci în lume cu același gest
cu care arunci dimineața zațul
fără să fi ghicit înainte

lumea e un zumzet complicat în care formele
nu se mai disting oricum după o vreme
tu o păstrezi pe a ta și faci dâră

mă întreb uneori spre care parte clipești
în timp ce te prefaci că dormi
dacă timpul meu și umbra mea te mișcă

și nu pretind nici măcar o aluzie
de teamă să nu îmi răstorni ceașca

eu mă confund cu țesătura - de la sine

___
copyright Adela Setti