gânduri,
nu-mi mai angoasați lenea întristată,
multe sunteți, dar foaia prea speriată.
De-ați putea singure să vă așterneți,
acoperiți-mi ca o ploaie ambiția moartă.
Cuvinte,
de vreți să rămâneți eterne și inerte,
nu vă riscați moartea pe un alb perete.


Încuiate între foaie și pix, scăpați
precum o muscă unui strop de ploaie,
fiindcă pasta nu vă nimerește pe foaie,
printre picături de uitare, de gol și desperare
sentimentul nu vă schimbă, nici cerneala peste vieți.