Priceput, m-am suit în mare grabă,
Pe șaua calului meu, să aduc viața.
Am tot căutat-o în zadar, a fost dată la tarabă,
Ce mai contează ce și cui; când nu-i decât o simplă ață!

Atunci m-am pus chezaș pe a mea pricepere din nou,
Ca să pornesc la drum s-o caut neîncetat pe viață,
Să simt că-i dau aportul meu, să țesem împreună un trusou,
Fir cu fir, pe dos, pe față, pe toate le-om întoarce.

Cărării piept i-am dat pe întuneric și lumină,
Nimic din ce-am văzut nu a rămas nescărmănat,
Cuprins de flăcări, pieptul meu plânge de frică, vină;
Căzut, fără putere, mă prăbușesc abandonat.

Copilul speriat de-acuma se trezește-n mine,
Sunt fericit că nu-s uitat, înfrunt lupta ce vine.